Ralitza Tailoring la Bucharest Christmas Market 2017

Publicat la 21.Nov, 09:11h In Comunicate de presa Stiri de - 0 Comments

În luna decembrie, Atelierul Ralitza Tailoring scrie o nouă poveste de iarnă la târgul de Crăciun al Bucureștilor. Anul acesta, creatoarea Marieta Kojanov a pregătit pentru Târgul de Crăciun 2017, o colecție specială de accesorii, lansată în acest sezon, Ralitza Luxury Winter 2017/18.

”Dacă sunteţi în Bucureşti şi vreţi să vă bucuraţi de o atmosferă plăcută, să cumpăraţi cadouri pentru cei dragi, vă aşteptam la căsuța noastră, unde veți gasi cele mai noi colecții de sezon Ralitza Tailoring. Accesorii minunate pentru bărbații și femeile din viața voastră, accesorii lucrate manual în atelierul propriu, cu mult drag pentru voi toți. Pe lângă varietatea de produse, vom avea și ateliere artizanale, vizitatorii ne vor putea vedea cum lucrăm cu toată dragostea pe care o transpunem în produsele noastre”, spune creatoarea Marieta Kojanov.

Artizanii aduc la târg cea mai exclusivistă colecție de sepci, la care s-au folosit materiale premium Harris Tweed, acestea fiind produse doar în ediție limitată. Materiale din lână 100% de la producători cu tradiție din Italia și Marea Britanie. Modelele de șepci folosite la crearea acestei colecții sunt: Gavroche, Deerstalker (Sherlock Holmes), Greekfish, FlatCap, Newsboy, CountryFlat, DriverCaps, Riding, BacketHat, Pachwork și multe alte modele. Nu vor lipsi fularele dar și alte cadouri speciale precum: papioane, butoni, bretele, eșarfe Ascot, batiste de buzunar, cravate, pin-uri de rever, toate vă vor așteapta la căsuța Ralitza Tailoring de la Bucharest Christmas Market 2017.

Ralitza Tailoring vă invită să traiți magia lunii decembrie, în cea mai importantă lună din an, luna cadourilor de Crăciun. Târgul de Crăciun București poate fi vizitat zilnic, în Piața Constituției, în intervalul orar 10:00 – 22:00 și include: zonă gastronomică, târg de meșteșuguri, casa lui Moș Crăciun, patinoar, carusel, trenuleț, concerte și spectacole tradiționale românești. Evenimentul se înscrie în circuitul târgurilor de Crăciun din Europa și își propune să devină un obiectiv turistic național și european în perioada Sărbătorilor de Iarnă.

Despre Ralitza Tailoring

Ralitza este un brand românesc de accesorii pentru femei și bărbați, realizate la comandă. Atelierul Ralitza din București a luat ființă ca urmare experienței de 20 ani a Marietei Kojanov în arta croitoriei la mărci precum Bigotti, Artigiani, Massini. Colecțiile Ralitza Tailoring pot fi găsite pe site-ul www.ralitza.ro sau pe pagina de Facebook Ralitza Tailoring.