Accesoriile Ralitza Tailoring la Pitti Uomo Immagine 93

Publicat la 07.Jan, 08:01h In Comunicate de presa Stiri de - 0 Comments

Marieta Kojanov, creatoarea Ralitza Tailoring, participă pentru al doilea an la târgul Pitti Uomo Immagine, Italia. Printre cei care vor fi ambasadorii accesoriilor Ralitza Tailoring se află: membrii Club DandyAngelo StanteMichelangelo Terrakone, Rossella Cagliari și Laura Batini, care au ales să surprindă cu un outfit special și o colecție de șepci Ralitza. De asemenea, Niccolò Cesari și Eva Berni vor purta la Piti Uomo 93 accesorii create de Marieta Kojanov. Din România, Sorin Lucian, deținătorul brandului Mr. Roman, și Christina Drăgan vor avea și ei ținute cu accesorii realizate de aceasta.

Pitti Uomo Immagine, ediția 93 va avea loc în perioada 9-12 ianuarie, 2018, la Florența, Italia. Evenimentul este dedicat promovării industriei modei la nivel mondial, o oportunitate pentru creatorii din domeniu să relaționeze cu furnizorii de materiale, dar și cu publicul larg pasionat de modă.

”Suntem prezenți pentru a doua oară la cel mai mare târg de modă masculină din lume, Pitti Uomo, ca vizitatori. În ultimul an, ne-am consolidat imaginea în plan internațional și ne-am bucurat că accesoriile Ralitza Tailoring au fost solicitate pentru a completa ținute de excepție are unor persoane recunoscute din lumea modei, creatori și influenceri din domeniu, din Italia și România. Anul acesta, avem 8 ambasadori la Pitti Uomo 93, este onorant să fim reprezentați de aceștia”, spune Marieta Kojanov, creatoarea Ralitza Tailoring.

Prima ediție a Pitti Uomo a avut loc la Florența, în septembrie 1972. Expoziția a început ca o platformă pentru promovarea designerilor italieni, în prezent, ajungând cel mai important târg de modă de talie internațională.

Ediția Pitti Uomo 93, va acorda o atenție deosebită fenomenului ”athleisure”, stilurilor contemporane experimentale. Vor fi prezenți noua generație de artizani din întreaga lume, cu creații de ultimă oră și branduri de lux underground.

Despre Ralitza Tailoring

Fondat în 2013, de Marieta Kojanov și Dan Govella, Atelierul Ralitza a început ca o mică afacere de familie cu dorința de a aduce ceva unic pe piața accesoriilor de manufactură pentru bărbați și femei. Ralitza este un brand 100% românesc de accesorii pentru femei și bărbați, realizate la comandă. Modele precum FlatCap, Gavroche, NewsBoy, Gatsby, Riding, Deerstalker (Sherlock Holmes), DriverCap, Fisherman, CountryFlat, KomitkaKapa, ​​BikerCaps, Pachowork, BakerCap, BucketHats sunt re-create și personalizate de Marieta Kojanov. Colecțiile Ralitza Tailoring pot fi găsite pe site-ul www.ralitza.ro sau pe pagina de Facebook Ralitza Tailoring.